Punerea în întârziere

Punerea în întârziere – noțiune

Punerea în întârziere este manifestarea formală de voință prin care creditorul încunoștințează pe debitor, printr-o notificare scrisă că obligația lui a ajuns la scadență și îi solicită să o execute.

Punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului. Debitorul se află de drept în întârziere atunci când în contract s-a stipulat că simpla împlinire a termenului stabilit pentru executare produce un asemenea efect sau când se află în următoarele cazuri expres prevăzute de lege:

1. dacă obligația nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp, pe care debitorul l-a lăsat să treacă, sau când nu a executat-o imediat, deși exista urgență;

2. când prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligației sau când a încălcat o obligație de a nu face;

3. dacă debitorul și-a manifestat în mod neîndoielnic față de creditor intenția de a nu executa obligația sau când, fiind vorba de o obligație cu executare succesivă, refuză ori neglijează să își execute obligația în mod repetat;

4. când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi;

5. când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale.

Trebuie să aveți în vedere că toate cazurile în care debitorul se află de drept în întârziere trebuie dovedite de creditor. Orice declarație sau stipulație contrară precizată în contract se consideră nescrisă.

Sunt cazuri în care poate fi pus în întârziere și creditorul. De exemplu, în cazul în care acesta, în mod nejustificat, refuză primirea plății. În această situație legea spune că debitorul nu este ținut să restituie fructele culese după punerea în întârziere.

Aspecte practice

Cunoașterea reglementării punerii în întârziere prezintă importanță nu doar în ceea ce privește executarea obligațiilor contractuale, ci și în alte aspecte juridice cum ar fi:

• data de la care curg dobânzile datorate de administrator, beneficiar, fiduciar sau executorul testamentar, în acest din urmă caz nefiind necesară punerea în întârziere;
• riscul în contractul translativ de proprietate.

De exemplu, este bine de știut că:

• beneficiarul sau fiduciarul, pentru masa patrimonială fiduciară, datorează dobânzi pentru sumele cuvenite administratorului doar de la punerea în întârziere;

• executorul testamentar datorează dobânzi pentru sumele de bani aferente succesiunii din ziua întrebuințării lor în interes personal, fără a fi necesară punerea în întârziere;

• creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a bunului. El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit și dacă obligația de predare ar fi fost executată la timp;

• împlinirea termenului suspensiv nu îl scutește pe creditor de punerea în întârziere a debitorului, afară de stipulație contrară (deci, pentru a nu fi aplicabilă această regulă, este nevoie să se precizeze expres în contract faptul că la data împlinirii termenului suspensiv debitorul este de drept în întârziere);

• punerea în întârziere a unuia dintre debitori, de drept sau la cererea creditorului, nu produce efecte împotriva celorlalți debitori;

• dacă cererea de chemare în judecată formulată de creditor este depusă fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, debitorului are dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.