Măsurile standard de cunoaștere a clientelei conform Legii nr. 129/2019 (I)

Pentru că Legea nr. 129/11.07.2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului este un subiect de actualitate fiind tot mai multe persoane interesate de prevederile acesteia, începem o serie de articole despre măsurile standard reglementate de acest act normativ. Scriem despre obligațiile entităților raportoare cu privire la aceste măsuri standard astfel încât să lămurim ce anume trebuie să facă entitățile raportoare pentru a se conforma prevederilor referitoare la măsurile standard.

Tipuri de măsuri

Abordarea bazată pe riscuri a noii reglementări privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului obligă entitățile raportoare să pună accent pe identificarea și evaluarea riscurilor. În funcție de gradul de risc în care este încadrat clientul, conform Legii nr. 129/2019, entitățile raportoare sunt obligate să aplice o serie de măsuri de cunoaștere a clientelei. Aceste măsuri pot fi:

Măsuri standard;
Măsuri simplificate;
Măsuri suplimentare.

Măsurile simplificate se aplică doar clienților încadrați la un grad de risc redus, iar măsurile suplimentare se aplică în plus față de măsurile standard de cunoaștere a clientelei în situațiile care, prin natura lor, pot prezenta un risc sporit de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, inclusiv în situațiile reglementate expres de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 129/2019.

Sarcini ale entităților raportoare

Prin aplicarea măsurilor standard de cunoaștere a clientelei entitățile raportoare sunt obligate să:

identifice clientul și să verifice identitatea acestuia pe baza documentelor, datelor sau informațiilor obținute din surse credibile și independente, inclusiv prin mijloacele de identificare electronică prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE;
verifice dacă o persoană care pretinde că acționează în numele clientului este autorizată în acest sens, caz în care identifică și verifică identitatea persoanei respective conform aceleiași proceduri folosite în cazul clientului, dacă este cazul;
identifice beneficiarului real și să adopte de măsuri rezonabile pentru a verifica identitatea acestuia, astfel încât entitatea raportoare să se asigure că a identificat beneficiarul real, inclusiv în ceea ce privește persoanele juridice, fiduciile, societățile, asociațiile, fundațiile și entitățile fără personalitate juridică similare, precum și pentru a înțelege structura de proprietate și de control a clientului;
evalueze scopul și natura relației de afaceri și, dacă este necesar, să obțină informații suplimentare despre acestea;
să realizeze monitorizarea continuă a relației de afaceri, inclusiv prin examinarea tranzacțiilor încheiate pe toată durata relației respective, pentru ca entitatea raportoare să se asigure că tranzacțiile realizate sunt conforme cu informațiile deținute referitoare la client, la profilul activității și la profilul riscului, inclusiv, după caz, la sursa fondurilor, precum și că documentele, datele sau informațiile deținute sunt actualizate și relevante.