Obligații noi pentru unitățile de învățământ preuniversitar și pentru cadrele didactice

În Monitorul Oficial nr. 331 din 23 aprilie 2020 a fost publicat Ordinul nr. 4.135 din 21 aprilie 2020 privind aprobarea Instrucțiunii pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line.

Instrucțiunea conține prevederi referitoare la măsurile care trebuie luate la nivelul:

  • Ministerului Educației și Cercetării și al instituțiilor centrale din subordine/în coordonare;
  • inspectoratelor școlare;
  • unităților de învățământ preuniversitar.

Dintre măsurile luate la nivelul Misterului Educației și Cercetării, al instituțiilor centrale din subordine și al unităților de învățământ preuniversitar le enumerăm pe cele care privesc:

  • portalul Digital pe educred.ro (https://digital.educred.ro) care va conține o secțiune cu tutoriale și alte materiale de învățare, destinată formării și susținerii cadrelor didactice, în vederea proiectării, realizării, evaluării activităților de învățare on-line și gestionării activităților elevilor pe platforme de învățare on-line;
  • Colaborarea inspectoratelor județene cu autoritățile administrației publice județene și locale în vederea asigurării echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ;
  • actualizarea fișelor posturilor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, cu atribuții referitoare la activitățile de învățare on-line. [lit. l) art. 8]

Interesant este că la lit. l) de mai sus se prevede doar actualizarea fișelor posturilor cadrelor didactice fără să se precizeze dacă este necesară încheierea de acte adiționale cu clauze specifice activității de telemuncă. De asemenea, nu se precizează dacă sunt sau nu aplicabile prevederile privind prestarea activității în regim de telemuncă. Conform legii, „Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voință al părților și se prevede în mod expres în contractul individual de muncă odată cu încheierea acestuia pentru personalul nou-angajat sau prin act adițional la contractul individual de muncă existent. (2) Refuzul salariatului de a consimți la prestarea activității în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă și nu poate constitui motiv de sancționare disciplinară a acestuia.” (art. 3 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă)

Ținând cont de prevederile Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, ar trebui să existe un act unilateral al angajatorului are să prevadă introducerea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncăpe perioada stării de urgență. (art. 33)

Obligații ale cadrelor didactice

Redăm integral măsurile care trebuie să fie puse în aplicare la nivelul unităților de învățământ preuniversitar și care sunt de fapt obligații ale cadrelor didactice:

„Articolul 10 Cadrele didactice realizează următoarele activități:

a) colectează informații necesare accesului și participării elevilor la activitatea de predare-învățare-evaluare desfășurată on-line;

b) proiectează activitatea-suport pentru învățarea on-line din perspectiva principiilor didactice și a celor privind învățarea on-line;

c) desfășoară activitatea didactică în sistem on-line și sunt responsabile de asigurarea calității actului educațional;

d) elaborează, adaptează, selectează resurse educaționale deschise, sesiuni de învățare pe platforme educaționale, aplicații, precum și alte categorii de resurse și mijloace care pot fi utilizate în procesul de învățare on-line;

e) elaborează instrumente de evaluare aplicabile on-line, pentru înregistrarea progresului elevilor;

f) oferă feedback constructiv permanent fiecărui elev, în urma participării la activitățile desfășurate și a rezolvării sarcinilor de lucru;

g) raportează conducerii unității de învățământ activitatea desfășurată, ținând seama de modalitățile și termenele de raportare stabilite de către aceasta;

h) participă la activitățile de formare și webinariile recomandate de către Ministerul Educației și Cercetării, ISJ/ISMB și conducerea unității de învățământ.”

Prevederi pentru părinți și elevi

În ceea ce privește părinții și elevii, Instrucțiunea prevede drepturi și obligații pentru aceștia (obligația părinților de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura accesul și participarea preșcolarului/elevului la activitățile de învățare on-line, dreptul elevilor de a avea acces gratuit la portalurile, platformele de învățare, bibliotecile virtuale și la alte resurse de învățare digitale, obligația elevilor de a participa la activitățile de învățare on-line stabilite de unitatea de învățământ) dar nu și sancțiuni.

Respectarea GDPR în cadrul activității de învățare on-line

O altă neclaritate prezentă în Instrucțiunea publicată este cea privind protecția datelor cu caracter personal. La articolul final al Instrucțiunii se precizează că: „În organizarea și desfășurarea activităților în mediul virtual se asigură respectarea cerințelor privind protecția datelor cu caracter personal, conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.” (GDPR) Nu se menționează cum anume se respectă cerințele privind protecția datelor cu caracter personal și ce ar trebui să facă unitățile de învățământ sau cadrele didactice pentru a asigura conformitatea cu (GDPR).

Textul integral al Instrucțiunii îl puteți găsi aici.

Despre telemuncă și protecția datelor am scris aici.