Documente electronice – Marcarea temporală
Marca temporală este o colecție de date în formă electronică, atașată în mod unic unui document electronic pentru a certifica faptul că anumite date în formă electronică au fost prezentate la un moment de timp determinat furnizorului de servicii de marcare temporală.
Marca temporală conține cel puțin următoarele elemente:
- amprenta atașată documentului electronic supus marcării;
- data și momentul de timp aferente documentului supus marcării, exprimate în timp universal;
- informații care identifică în mod unic furnizorul de servicii de marcare temporală;
- numărul de ordine din registrul furnizorului de servicii de marcare temporală.
Documente electronice – etape marcare temporală
Etapele pentru marcarea temporală a unui document electronic sunt următoarele:
- utilizatorul transmite furnizorului o cerere de emitere a mărcii temporale pentru un anumit document electronic. Cererea va conține amprenta digitală a documentului pentru care se face cererea, amprentă creată prin intermediul aplicării unei funcții hash-code asupra documentului;
- într-un interval de timp stabilit prin politica de marcare temporală, furnizorul de servicii de marcare temporală execută următoarele operațiuni asupra amprentei digitale a documentului primit de la utilizator, folosind un sistem informatic sigur, care îndeplinește cerințele de securitate prevăzute la art. 4 din Legea nr. 451/2004:
- aplică informația de timp, raportându-se la baza de timp;
- aplică celelalte date prevăzute de Legea nr. 451/2004 și orice alte date prevăzute în politica sa de marcare temporală care nu contravin prevederilor legale și standardelor recunoscute în materie;
- semnează electronic cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat;
- în urma acestor operațiuni rezultă marca temporală care este transmisă utilizatorului.
Terții pot verifica autenticitatea mărcii temporale pe baza documentului original, a mărcii temporale, a cheii publice a furnizorului de servicii de marcare temporală și a funcției hash-code utilizate pentru crearea amprentei digitale a documentului.
Marcarea temporală a documentelor electronice este o măsură de securitate și se folosește pentru a se împiedica modificarea ulterioară a datelor dintr-un document electronic.
Registrul furnizorilor de servicii de marcare temporală poate fi consultat aici.