sancțiune

Sancțiune GDPR pentru nerespectarea drepturilor persoanelor vizate

În data de 23/11/2020, ANSPDCP a publicat un comunicat despre sancțiunea aplicată Vodafone România S.A. pentru încălcarea dispozițiilor art. 12, art. 15 și art. 17 din GDPR.

Sancțiune: 19468,8 lei, echivalentul sumei de 4000 EURO

Concret, operatorul nu a răspuns, în termenul prevăzut de art. 12, unor cereri de exercitare a drepturilor de acces și ștergere prevăzute de art. 15 și art. 17 din GDPR. Pasivitatea operatorului a determinat persoana vizată să sesizeze autoritatea care a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 19468,8 lei, echivalentul sumei de 4000 EURO, alături de măsura corectivă de a comunica un răspuns petentului la cererile sale cu privire la măsurile adoptate în baza acestora.